Toată povestea pastramei noastre începe cu un sandwich. Mâncat la New York. Acum niște ani. Un prieten american de origine evreiască, cu nostalgii culinare moștenite de la bunicii săi care părăsiseră România în vreme de război, a ținut să ne facă o surpriză: să ne ducă la un celebru restaurant din Manhattan, poate cel mai celebru la ora asta, ca să ne facă cinste cu o „pastramă românească”. N-am fost foarte entuziasmați! Nu bătusem atâta drum să mâncăm ceva ce aveam și acasă. Când colo, ce să vezi? Între două felii de pâine normală, unse cu muștar regular, am primit câte jumătate de pound de carne maturată de vită, fierbinte, tăiată în felii subțiri, rubinii, suculentă, ușor picantă, bine afumată, cu un gust sublim ce poate crea dependență. Moale, de o puteai mânca cu lingurița! Alături, un castravete murat, ca la noi, în saramură! A doua zi, la ora deschiderii, eram din nou la ușă!
Au trecut ani în care am cumpărat toate pastramele de vită care ne-au ieșit în cale pe piața românească, am încercat să le preparăm în fel și chip, dar nu ne-am apropiat nici pe departe de acea experiență gustativă. Nici pomeneală! În timp ce pe internet găseam zeci de restaurante în SUA care și-au construit notorietatea pe „pastrama românească”. Sau „Jewish-Romanian pastrami”. Sau, în Canada, „smoked meat in Romanian style”. Deja începuse să înlocuiască corned beef în celebrul Reuben Sandwich. Ceea ce ne-a ambiționat!
Am început să ne întrebăm bărtrânii despre cum făceu bătrânii lor pastrama. Se făcea altfel decât se face azi. Mult mai încet. Cu mai multă răbdare! În cele din urmă, am demarat împreună cu o echipă de tehnologi propriile noastre cercetări și experimente. Cum fiecare eșantion stătea perioade lungi la saramură, ne-a luat mai bine de un an până să ajungem la rezultatul mult dorit. Nenumăratele degustări cu chef-i avizați ne spun că am reușit!
Astăzi putem afirma că am adus „pastrama românească” din America, înapoi, acasă!